In prima lui zi de lucru la Curtea Suprema, judecatorul Joseph Kirkland se confrunta cu dilema de a alege intre dreptul la viata si libertatea de a alege (liberul arbitru). Primul lui caz se refera la o lege recenta prin care se interzicea avortul si conform careia o tanara fusese trimisa in judecata sub acuzatia de a-si fi ucis copilul inca nenascut. Apelul ei la Curtea Suprema pune in discutie consitutionalitatea legii, amenintand sa provoace un impact puternic asupra societatii si a legilor care o guverneaza. In timp ce alti judecatori isi sustin cu aprindere una sau alta dintre optiuni, Kirkland pastreaza o tacere ambigua. Imposibilitatea de a fi de o parte sau alta cu toata hotararea il pune pe Kirkland intr-o situatie si mai dificila: colegii lui ajung la "paritate" si votul lui devine votul decisiv, cel care va decide verdictul si va impune legea. Constient de coplesitoarea responsabilitate care ii revine, Kirkland nu vrea sa traga concluzii pripite pana nu are sansa de a studia consecintele in ambele directii. Sub o extraordinara tensiune la care e supus prin agitatia starnita de presa si impactul asupra opiniei publice, Kirkland examineaza cu rabdare si responsabilitatea fiecare argument si in final, vine cu o solutie care satisface ambele parti. El afirma ca desi personal nu aproba avorturile si ar face totul pentru a reduce numarul lor, nici un stat si nici o lege nu poate sa-si aroge puterea de a considera criminala o femeie care isi exercita "dreptul la reproducere" adica dreptul femeii de a alege daca pastreaza sau nu sarcina. Iar statul care exercita dreptul de a sfatui femeile sa nu recurga la avort trebuie sa furnizeze intreg sprijinul necesar si toate facilitatile pentru cresterea copilului nedorit.