O reinterpretare subiectiva, mtv-ista a vechiului mit despre Regele Camelotului. De data aceasta, Arthur e soldat roman care trebuie sa se lupte cu saxonii, iar Guinevire e o prizoniera picta pentru care merita sa te bati. Versiunea vine cu mult mai mult realism, cu centru de greutate pe performanta in lupta a tuturor si aproape deloc pe delicatul abur mistic al mitului, lasand departe in urma cailor povestea din clasicul "Excalibur" sau din miniseria Hallmark "Merlin", acea fantezie de nota zece. Si totusi...Este clar ca daca "Al 13-lea razboinic", "Gladiatorul" si Trilogia Inelelor nu s-ar fi facut, versiunea de fata ar fi aratat altfel. In supa eroica a muzicii omniprezente, filmul vorbeste despre timpuri tulburi si dure si razboinici cu figuri murdare, cu replici scurte spuse cu un oftat gen "Omorati-i pe toti" sau "Ardeti tot". Ca de obicei in genul acesta, filmul reuseste sa miste inimile cu camaraderia speciala (cu cateva cuvinte bine simtite la gura focului sau inainte de batalie, cum sade bine unui discurs de la Henric al V-lea incoace) a tovarasilor de arme caliti in batalii grele (ca si "Spartacus", "Braveheart"). Se simt cateva priviri furise spre clasici, cateva siluete pe coama unui deal ca la "A saptea pecete" a lui Bergman si o tensionata si bine montata lupta pe gheata via Eisenstein din "Alexandr Nevski". Dar Masa Rotunda era deja facuta, iar Arthur doar s-a asezat la ea. Romanii astia... Iar Lancelot invarte doua sabii cu dexteritate de samurai si moare dramatic, intre el si viitoarea regina fiind doar o pipaire a privirilor cu mare decenta. Coada filmului se inmoaie si atarna, greu naclaita de siropul unei nunti (ca) de poveste. Meritul filmului sta in urmarirea triburilor saxone, caci in film gintile germanico-saxone au aratat intotdeauna superb (de la "Vikingii" la "Al 13-lea razboinic").